Donații

Ambasador biciclist
Donații fixe
483 lei
Donații pe kilometru
-
Total donații posibile
483 lei

Motivația asumării rolului de ambasador

O să alerg, fiindcă aș dorii să sprijin munca, pe care membri asociației o fac de mulți ani cu devotament desăvârșit. Consider că este foarte important să primească îndrumare și să aibă posibilități de dezvoltare și copii care au nevoi speciale, pentru că fiecare copil merită să aibă ajutorul potrivit.

Scopul proiectului

RO Programele de screening efectuate în primii ani de viață, pe lângă faptul că îmbunătățesc calitatea vieții copiilor și a mediului lor apropiat, pe termen lung aduc beneficii economice semnificative și pentru societate. Din aceste considerente screeningul și intervenția timpurie reprezintă, adică ar putea reprezenta poate una dintre cele mai bune investiții! În țara noastră nu există soluții oficiale pentru efectuarea screeningului în grădinițe și în consecință și programele de prevenție sunt la început de drum. De ce considerăm că aceste programe sunt necesare? În anii 2018-2019, echipa noastră a evaluat 1247 de copii cu vârste cuprinse între 3-4 ani din 58 de grădinițe din 45 de comune din județul Harghita. În concordanță cu statisticile internaționale, am constatat cu această ocazie că aproximativ 20% dintre copiii evaluați pot fi considerați a fi râmași în urmă în unul sau mai multe domenii de dezvoltare specifice vârstei lor, unul din cinci copii având nevoie de ajutor într-o anumită măsură. Considerăm că acest lucru trebuie abordat și trebuie să ne implicăm! Angajamentul nostru în acest an este relansarea programului de screening preșcolar și dezvoltarea sustenabilității acestuie pe termen lung. În cadrul acestui proiect, grădinițele din județul Harghita pot aplica pentru screening. Pe baza unui sistem de criterii prestabilite, vor fi selectate 20 de grupe de grădinițe, care vor beneficia de programul de screening complex. În afară de acesta, oferim formare profesională de 20 de ore, cu suport de curs inclus, cadrelor didactice din grădinițele care participă la program. Alăturați-vă nouă, susțineți angajamentul nostru ca să facem ceva împreună pentru generațiile viitoare!
10 km
Distanța propusă
-
Distanța parcursă
483 lei
Donații totale

Donații

Donator Suma fixă Suma/km Starea plății
Bojthe Angi
30 lei plătita
Piroska Both ?
20 lei plătita
Szőcs Kamilla
50 lei plătita
Nagy Noémi
50 lei plătita
Babos Agnes
10 lei plătita
Gondos Emőke
100 lei plătita
Czikó Anna-Boglárka
20 lei plătita
Szülői adomány
63 lei plătita
Lorand ionut Kerekes
40 lei plătita
Gál Annamária
25 lei plătita
Schrádi Enikő ?
25 lei plătita
Stadler Tibor
25 lei plătita
Bodó Ágota
25 lei plătita